Excursii în Delta Dunării de 5 stele

Excursii Delta Dunarii 2022 = Cea mai buna idee de vacanta scurtă (de weekend)!

Delta Dunării are de toate- plaje cu nisip certificat international mai fin decât cel din Mamaia, dacă alegi Sulina, singurul loc din Europa cu cai sălbatici la Letea, povești romantice cu pirați la Caraorman …

Iar preparatele tradițioanale din pește sunt motivul pentru care majoritatea clienților noștrii revin an de an în Delta Dunării.

Cauți și cazare în Delta Dunării? Click AICI!

Curios de obiectivele turistice din Delta Dunarii? Sunt mai jos peste 50!

Hai să începem!

Trasee pentru excursii in Delta Dunarii 2022

---

Să începem cu excursiile scurte în Delta Dunarii pe care le oferim, in care descoperi Rezervația Deltei Dunării (pelicani, cormorani, egrete, etc)

Echipa Nearchus NauticTour Mahmudia oferă excursii in Delta Dunarii in cele mai noi și mai curate barci din judetul Tulcea!

Excursii scurte în Delta Dunarii #1 

Durata estimată pentru această excursie este de (2.5 ore-4 ore) și vom pleca din față la Restaurantul si pensiunea Casa Teo Mahmudia către Lacul Uzlina și canalul Isac și Litcov, la faimosul KM 22.

Traseu prima excursie scurta în Delta Dunării: 

Plecare de pe bratul Sf. Gheorghe al Dunării, din Mahmudia – Dunărea Veche – Loc. Uzlina – Lac Uzlina – Localitatea Durnuleapca – Loc Isacel – Canal Isac 1 – Km 22 Litcov, apoi Canalul Litcov si Potcoava- Loc Potcoava – Loc Gorgova – Loc Crulic – canal Litcov – Incinta Carasuhat și revenim la Mahmudia, judetul Tulcea.

Prima excursie in Delta Dunarii

Cu excursiile noastre scurte descoperi lacuri si canale din Rezervatia Deltei Dunarii, precum colonia de cormorani si micul sat pescaresc pe care il poti vizita cu ajutorul a excursiei scurte #2 in Delta Dunarii!

Excursii scurte în Delta Dunarii #2

Această croazieră în Delta pornește prin Canalul Litcov către  Micul sat Pescăresc (Așezământul pescăresc de la km 13)- Canalul Crulic- Lacul Crulic – Cusmintiul Mare – Cusmintiul Mic ( aici este colonia de cormorani) – iesire in Loc. Gorgova – Gârla Filat – km 18 Litcov – Incinta Carasuhat – Localitatea Mahmudia.

---

Excursii de o zi in Delta Dunarii (9AM-17PM)

Datorită faptului că Delta Dunării este imensă și crește an de an cu 40 m2, după spusele oficiale de la RomaniaSălbatică.ro,  Delta Dunării nu poate fi vizitată într-o singură zi, iar localitățile importante sunt departe una de alta, excursiile noastre de o zi ajung la : 

Vezi bărcile Nearchus NauticTour Mahmudia

Atunci cand vorbim de ~excursii in Delta din judetul Tulcea ~, trebuie să vorbim despre bărcile cu care efectăm aceste croaziere….

Sunt spatioase!

Sunt curate !

Respectăm conditiile speciale actuale

Tânțari? Nici pomeneală!

Excursiile noastre în Delta Dunării nu sunt deranjate de țânțari decât pentru vreo 15 de minute seara, și doar dacă stai pe loc, ceea ce nu e cazul la croazierele noastre.

De asemenea, se stropește regulat împotriva lor și nu o să îți strice sejurul in Deltă.

Hai să descoperi bărcile Nearchus NauticTour, ce nu stau prea mult la mal și care sunt usor de recunoscut după culoarea lor specifică, exact ca pe logo-ul firmei.

Așa cum se poate observa, firma noastră este singura care și-a dotat bărcile cu copertine speciale pentru ambarcațiuni, ce pot fi trase din mai multe unghiuri pentru a mentine un confort ridicat în orice conditii pentru niste excursii in delta dunarii de nota 10!

Întrebări frecvente despre excursiile noastre pentru un sejur în Delta Dunării de nota 10!

Cand vizitam Delta Dunarii? Cand se viziteaza delta dunarii ?

Puteți vizita Delta Dunării chiar și iarna, căci rareori temperatura scade foarte mult. Dar noi oferim croaziere cu barca peste tot în Delta Dunării în perioada de MAI-1 octombrie.

Cel mai bun mod de a te asigura că vei prinde un loc în excursiile noastre este ca să ne contactezi în avans.

Sfaturi Delta Dunarii

Nu trebuie să îți faci griji în legătură cu tânțarii. E bine să cumperi un Autan just-in-case.

Aceasta este singurul sfat pentru un sejur linistit în Deltă.

Cate tari traverseaza dunarea?

Ea traversează în drumul ei următoarele țări: Austria (trecând prin Viena), Slovacia (prin capitala Bratislava), Ungaria (prin capitala Budapesta), Serbia (Belgrad), Croația, Bulgaria, Republica Modovă și Ucraina.

Cand s-a format delta dunarii?

Delta Dunării s-a format de-a lungul a peste 10.000 de ani, in mai multe etape.

În Halocenul timpuriu, aluviunile au înaintat până în direcția orașului Tulcea și Ismail de azi, formând Laguna Tulcei, care a început să se umple cu depozite de sedimente.

Faza Sfântul Gheorghe I, în perioada 9.000 -7.200 I.H., când ținutul mlăștinos traversat de Brațul Sf. Gheorghe a înaintat și înconjurat capătul cordonului marin din zona Murighiol – Dunăvăț. Ca urmare, s-a format delta secundară Sfântul Gheorghe I. Tot în această etapă, Golful Chilia s-a transformat în Lacul Chilia, „uscatul” înconjurând partea de est a orașul Ismail.

Faza Sulina acum 7.200 – 2000 ani în urmă

Brațul Sf. Gheorghe se desparte în brațul Sulina, în direcția comunei Nufăru (Tulcea) de azi, acesta rupând cordonul maritim format inițial, cu zece mii de ani în urmă. Sulina va prelua din sedimentele râului și va forma a doua deltă secundară. Brațul Sf. Gheorghe coboară spre Babadag, formând Laguna Razim. Un alt cordon de aluviuni se formează de la Laguna Razim până la Istria (în nord-estul Constanței).

Faza Sf. Gheorghe II și Chilia de acum 2000 ani în urmă și până azi.

Ridicarea nivelului mării, blocarea cu aluviuni a brațului Sulina, va determina formarea brațului Chilia și reactivarea brațului Sfântul Gheorghe, acesta formând o nouă deltă secundară. Delta secundară a Sulinei va dispărea, însă se va forma delta secundară a brațului Chiliei. Se formează Lacul Sinoe și Lacul Razim.

Pentru că Dunărea depune mereu materialul transportat la vărsare, Delta Dunării este o câmpie în formare, înaintând cu 40 de metri pătrați în mare în fiecare an.

Prin urmare, Delta Dunării s-a format de-a lungul a mii de ani prin înaintarea ei încet în mare, datorită sedimentelor aduse de Dunăre, dar condițiile cele mai importante au fost oferite de loessul existent din perioada glaciară și de aluviunile aduse de curenții Mării Negre de la râurile Nistru, Nipru și Bug, care au format un cordon, baricadă maritimă.

Sursa

ce obiective turistice sunt de vizitat in Delta Dunarii?

Sunt multe obiective turistice de vizitat efectiv in Delta Dunarii

• Caraorman- Locul piratilor
• Letea și faimoșii săi cai sălbatici

Geamia din Isaccea

Situată în centrul oraşului, Geamia Azizie din Isaccea este un monument istoric ridicat în epoca feudală, datând probabil din secolele XVII -XVIII şi restaurată în 1860 de Mahmud Efendi.

Construcţia cuprinde o cameră, sală de rugăciuni a credincioşilor musulmani. La intrarea din faţă, în interior, este prevăzută cu o treaptă înaltă unde credincioşii îşi lasă încălţămintea. Lângă cladire se înalţă minaretul (25 m), cu un diamentru de 3,55 m. Este construită din piatră, cărămidă şi lemn.

S-a restaurat de mai multe ori, respectându-se arhitectura originală. Serveşte şi astăzi practicilor religioase ale cultului musulman. În sala de rugăciuni se află o placă de piatră, unde sunt inscripţii dăltuite, cu caractere arabe.

Mausoleul din Babadag- Mausoleul Sarî Saltuk Baba Dede, Babadag

Mausoleul Sarî Saltuk Baba Dede, Babadag. Sarî Saltuk Baba Dede, personaj legendar, este prezumtivul conducător al celor 10000 de familii de  turci selgiukizi  care au venit în Dobrogea în două valuri succesive, în 1263 şi 1278, fondând oraşul Babadag – care îi poartă numele; a condus comunitatea pâna la moartea sa, în 1304.

În anul 1484 sultanul Bayazid al II-lea Veli, aflat în acea campanie militară împotriva lui Ştefan cel Mare care va aduce Imperiului Otoman stapânirea asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, comanda ridicarea acestui mausoleu; mormântul a devenit loc de pelerinaj, fiind vizitat de toţi sultanii aflaţi în trecere prin Babadag (destul de numerosi, date fiind desele expeditii militare îndreptate împotriva Moldovei, Poloniei sau Rusiei). Imediat lângă mausoleu a existat o geamie (Ulu Cami) şi o baie turcească (ctitorite de acelaşi Bayazid al II-lea),  care nu se mai păstrează – urme ale acestor edificii se mai vedeau la 1919.  Mausoleul şi geamia au constituit nucleul unui centru monastic (tekke).

Construcţia care se poate vedea astăzi nu este cea originală, aceasta datând probabil de la sfârşitul sec. XVIII (dupa asediile ruseşti din 1771, 1773 şi 1778 de pe urma cărora Babadagul a rămas complet ruinat). Mausoleul a fost restaurat între anii 2004-2007.

Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe” din Isaccea

Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe” din Isacceaa fost ridicată la sfârşitul sec. al XVIII-lea -începutul sec. al XIX-lea, pe locul unui modest lăcaş de cult. În 1842 Înalta Poartă a încuviinţat refacerea lui (document scris în limba arabă şi tradus de hogea de la Isaccea, Osman Hurşit). Inscripţiile dăltuite pe crucile din curtea bisericii au scrisul românesc, cu caractere chirilice, şi datează din anii 1832-1834. La început a fost construită cu naos.

În 1942 i s-a adăugat pronausul.

Are formă de cruce. Stilul este bizantin.

Naosul şi altarul au fost zidite iniţial, îngropate în pământ până la jumătate, fiind construită sub ocupaţia otomană (religia musulmană nu admitea ca turlele bisericilor creştine să fie mai înalte ca minaretul geamiei). Crucea din altar şi cea de pe turlă au avut la bază semiluna – pecetea epocii, dictat al stăpânirii otomane. În anii noştri turla a fost înlocuită şi o parte din pământul ce îngropa zidurile îndepărtat. Mai sunt şi alte mărturii privind vechimea bisericii: o icoană cu chipul Sf. Gheorghe, datată 1824; o altă icoană, nedatată, mult mai veche.

Maniera picturii este comună bisericilor din secole XVII-XVIII. Pe icoana Sf. Gheorghe sunt arătate etapele martirajului său, cu fragmente din acatistul Sf. Gheorghe şi cu indicaţia că a fost făcută de „Nicolae şi soţia sa Chiriţa”.

Ca dată a fondării bisericii se poate lua anul 1830 – după cele relatate de călătorul francez Boucher de Perthes în lucrarea sa „Voayage en Constantinopole”, dar şi altele, care sublinia în 1853 că „sevede foarte departe, o biserică mare înălţată acolo în 1830 şi anume chiar pe locul unde împăratul Nicolae ţinuse o cuvântare soldaţilor săi, şi unde făcuse cu ei rugăciune înaintea plecării ruşilor contra turcilor”. Biserica posedă un valoros iconostas de lemn, datând din epoca lui Vasile Lupu (cca.1645), adus aici de la fosta mănăstire Adam (jud. Galaţi). Constructorii bisericii au folosit pentru piciorul mesei din altar, un monument funerar de epocă romană. [via CJTulcea]

Biserica romano-catolica din Sulina

Biserica romano – catolică Sf. Nicolae a fost sfinţită în anul 1863, construcţia fiind rezultatul efortului financiar al comunităţii italiene din oraşul Sulina. Este împrejmuită de un gard de fier forjat, prins între coloane de piatră, pe partea superioară în mijlocul fiecărei coloane se află cate o ţeavă de fier în care, în vreme de sărbătoare, se introduceau steaguri.

Stilul construcţiei este de tip italian, specific celei de-a doua jumătăţi a secolului IX.

O parte din vitraliile bisericii sunt originale. Este o construcţie din piatră de Malta şi cărămidă.

Cele trei clopote din clopotniţa bisericii au fost turnate din bronz şi datează din anul sfinţirii bisericii, respectiv anul 1863. Cum intri în interiorul bisericii, pe cele două laturi, latura sudică şi vestică, se află 14 picturi care simbolizează „Calea Crucii”, ce reprezintă drumul străbătut de Isus Hristos de la temniţa în care a fost închis şi până în momentul răstignirii Lui, pe muntele Golgota.

Deasupra altarului mare se află icoana Sf. Nicolae, protectorul bisericii.

Pe masa ce reprezintă altarul mic, se află Liturghia. Până în anul 1970 slujbele erau ţinute în limba latină, apoi slujbele au fost ţinute în limba romană. Cum păşeşti pragul bisericii, în dreapta se află o statuetă ce îl întruchipează pe Sf. Nicolae. Balconul bisericii găzduia corul şi cântăreţii bisericii.

Biserica “Greceasca” din Sulina

Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” din Sulina, numită „Grecească”

Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae” din Sulina, numită „Greceascăa fost zidită în anul Domnului 1868, purtând hramul
Sf. Nicolae, fiind sfinţită în anul 1869. Clopotniţa are trei clopote, două dintre ele având inscripţia: „Sulina 1933”. Covoarele şi tapiseriile, înrămate, sub sticlă, sunt donaţii ale enoriaşilor greci ai oraşului Sulina.

Este o fostă filială a bisericii Sf. Nicolae. În anul 1906 biserica era în stare bună, funcţiona cu doi preoţi şi trei cântăreţi şi deţinea două proprietăţi. În altar, Sf. Masa are deasupra un frumos baldachin lucrat de maistrul Constantin Ioan.

A fost restaurată în 1923 şi 1956. (cf CJ Tulcea)

Manastirea Vovidenia (Slava Cercheza, Tulcea)

Situată la cca. 50 km depărtare de Tulcea, în comuna Slava Cercheză, a fost construită în secolul XVII, fiind unica mănăstire de maici de rit vechi din lume.

Mănăstirea îşi are istoricul încă din secolul XVII, când în acest loc au venit călugări ruşi care au înfăptuit un mic schit cu chilii de lemn. Neavând locaş de închinare, au despădurit un loc pe care au construit o biserică mică de lemn.

Stareţul întorcându-se în Rusia a adus Icoana Maicii Domnului din Kazan, de unde îşi trage şi numele biserica mică actuală. Nu după mult timp pe acest loc au venit credincioşi ruşi de rit vechi (lipoveni) care au înfiripat în jurul acestei vetre satul Slava Rusă.

Călugării s-au retras în zona împădurită, unde au construit o altă biserică, tot din lemn, pe locul unde se află acum Mănăstirea Uspenia.

Mai târziu, o văduvă bogată din Rusia a vizitat schitul care era părăsit şi dupa revenirea ei din Moscova împreuna cu slujnica sa şi câteva maici au pus bazele unei mănăstiri de maici.

În urma inundaţiei din 1850 care a distrus chiliile şi rămânând numai biserica care le-a dat speranţa şi punând încrederea în Dumnezeu, au plecat în Moscova şi primind ajutoare au revenit şi au construit alte chilii pe un loc mai înalt, unde se află acum mănăstirea.
În prezent sunt două biserici: o biserică mare cu hramul Intrarea Maicii Domnului, prăznuit la data de 21 noiembrie pe stil vechi şi 4 decembrie pe stil nou, şi o biserică mică (de iarnă) cu hramul Icoana Maicii Domnului din Kazani, prăznuit de două ori pe an odată vara pe data de 8 iulie.

Mănăstirea Uspenia (Slava Rusa, Tulcea)

Situată la 3 km vest faţă de satul Slava Rusă, mănăstirea a fost ridicată în secolul XVII, fiind unica mănăstire de călugări de rit vechi din lume. Se preconizează că pe la sfârşitul sec. al XVII-lea, un grup de călugări credincioşi ruşi s-a stabilit în nordul Dobrogei de astăzi, care pe vremea aceea era sub dominaţie turcă, mai precis, în valea dintre satele Slava Rusă, Slava Cercheză şi Fântâna Mare (fostul Bajbunar), numită Valea Bajbunarului. Aici au găsit zona propice supravieţuirii cât şi păstrării în bune condiţii şi siguranţă a credinţei ortodoxe de rit vechi şi a culturii proprii. La început, au trăit ascunşi în pădure, locuind în colibe şi hrube. Venirea şi aşezarea lor în această vale se preconizează a fi între anii 1680-1769, când este construit şi primul lăcaş de închinăciune. Stareţ la acea vreme era ieromonahul Evfrosin, care era de fapt şi preotul mănăstirii. Acesta va muri la scurta vreme, iar mănăstirea rusă ortodoxă de rit vechi va rămâne fără preot multa vreme, până în anul 1846 când ruşii lipoveni şi-l vor alege ca mitropolit pe fostul mitropolit al Bosniei, care era fără eparhie la acea vreme, Ambrosie. Acesta a hirotonit foarte multi preoţi si episcopi pentru credincioşii ortodocşi de rit vechi din România. De la începuturi şi până în prezent, mănăstirea se autogospodăreşte. Ocupaţia la acea vreme ca şi acum a calugărilor este – Molitva, rugăciunea de zi de zi, apoi activităţile administrativ-gospodăreşti.

În mănăstire existau două biserici: Biserica mare cu hramul „Uspenia”, care în traducere înseamnă „Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria)”, sărbătorit pe 28-29 august (stil vechi), adunându-se pelerini de pe întregul teritoriu românesc şi nu numai. Biserica a fost sfinţită în 1883 de către cel de-al treilea ierarh al mănăstirii, arhiepiscopul Irinarh.

Cea de-a doua biserică, mai mică (biserica de iarnă) cu hramul „Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost sfinţită în anul 1860 de către cel de-al doilea mitropolit al nostru, Kiril, şi de episcopul local Arcadie al ll-lea. Hramul este sărbătorit pe 21 noiembrie (stil vechi). Amintim că în ziua de 29 august, de hramul „Uspenia”, se sfinţeşte apa în mănăstire şi se spală sfintele moaşte

Germanii din Dobrogea. Originea si traditiile lor

În cursul secolului al XIX-lea, se stabilesc în mai multe etape (1841, 1872-1878, 1890-1891) grupuri de germani pe teritoriul Dobrogei. Aceştia nu vin ca celelalte grupuri din centrul sau vestul Europei, ci din Basarabia şi din sudul Rusiei, zone unde fuseseră colonizaţi în secolul anterior din iniţiativa Imperiului Ţarist. Motivul părăsirii primei zone de colonizare a constat în special în pierderea vechilor privilegii. Cum până în anul 1878 Dobrogea făcea parte din Imperiul Otoman, aşezările întemeiate de germani s-au bucurat de autonomie administrativă fiind conduse de primari aleşi din rândul comunităţii, singura obligaţie fiind cea a plăţii punctuale a impozitelor. Chiar dacă în primii ani coloniştii au avut de luptat cu multe greutăţi, fiind nevoiţi să locuiască în bordeie şi să facă faţă incursiunilor de jaf ale unor grupuri de tătari şi cerchezi, către sfârşitul secolului al XIX-lea aşezările lor se consolidează. Odată cu trecerea Dobrogei sub administraţie românească, în majoritatea satelor locuite de germani sunt instalaţi primari români şi sunt împroprietăriţi cu terenuri veterani ai Războiului de Independenţă din 1877-1878. Germanii dobrogeni neavând resurse pentru susţinerea unui învăţământ propriu, vor frecventa şcolile româneşti, doar limba germană şi religia fiind predate de învăţători din rândul propriei comunităţi, după încheierea cursurilor. Cu toate acestea, la începutul secolului al XX-lea se înregistrează un spor demografic ce duce la întemeierea de noi aşezări, la construirea de biserici şi şcoli proprii şi la angajarea a tot mai mulţi preoţi şi învăţători. Comunitatea germană din Dobrogea a fost din nou afectată în timpul Primului Război Mondial când toţi germanii din Regatul României intrat din 1916 în război împotriva Germaniei, erau consideraţi potenţiali inamici. Este interzisă folosirea limbii germane în locuri publice, mulţi bărbaţi sunt puşi sub arest la domiciliu, sunt rechiziţionate animale şi mijloace de transport iar unele aşezări sunt distruse în timpul luptelor purtate între trupele româneşti şi cele bulgare ce invadaseră Dobrogea. În perioada interbelică aşezările germane din Dobrogea cunosc o nouă etapă de dezvoltare, dar deja în anul 1940, în urma unui acord între guvernele României şi Germaniei, comunităţile de germani dobrogeni au fost mutate obligatoriu în Germania. Foarte puţini germani dobrogeni s-au putut sustrage acestei acţiuni reuşind să locuiască în continuare în satele lor.

Printre primele localităţi în care şi-au făcut apariţia germanii veniţi din Basarabia şi sudul Rusiei a fost Tulcea. În zona Tulcea-Sulina existau germani care lucrau ca funcţionari la Comisia Dunării, în porturi, în construcţia de nave sau ca meşteşugari în diverse ramuri. O grupare compactă de şwabi catolici s-au stabilit la Malcoci, primul sat german catolic în Dobrogea. Trăiau în special din agricultură, existau şi meşteşugari (morari, rotari) cu meserii legate direct de agricultură.

Costumul tradiţional al germanilor se înscrie, prin elementele sale componente, prin provenienţa industrială a materialelor utilizate, într-un tip de ansamblu vestimentar care permite corelaţia cu moda europeană a vremii pentru o anume categorie socială. Distingem similitudini cu vestimentaţia tradiţională a italienilor de condiţie modestă (rochii de culoare închisă, basmale, pantaloni negri). „Costumul fetelor e: cârpă neagră în cap, bluză deschisă şi rochie vânătă. Flăcăii poartă: cămaşă cusută pestriţ, haonă neagră, descheiată, pantaloni negri, strâmţi, cisme mari şi grele, iar în cap căciuli mari, ruseşti”.

Odată cu venirea primăverii, în luna martie, germanii din Romania sărbătoresc schimbarea anotimpului printr-un carnaval cu măşti: „Fasching-ul”, care se organizează în „Miercurea cenuşii”, când se sărbătoreşte şi „Lăsata secului”. Este ultimul prilej de petrecere înaintea intrării în postul Paştelui. Cu acest prilej, se confecţionează măşti ce imită personaje din poveşti, iar la sfârşitul petrecerii cele mai reuşite creaţii sunt premiate.

Grupuri de prieteni se adună şi merg din casă în casă unde sunt serviţi cu cârnaţi, bautură şi bani, dar mai ales cu gogoşi.

În Duminica Floriilor există şi tradiţia de a planta un pom. Sau, un alt obicei este acela prin care tinerii împodobesc un pom pe care îl dăruiesc fetei cu care urmează să se căsătorească. În toată săptămana dintre Florii şi Paşti, copiii strâng verdeaţă care urmează să fie folosită pentru confecţionarea cuiburilor în care sunt puse ouăle roşii de Paşte. În sâmbăta de dinaintea Învierii nu se mănânca nimic, iar seara se merge la biserică la slujba de Înviere. În Duminica Paştelor, copiii caută în toată curtea cuiburile cu ouă şi cu cadouri, după care întreaga comunitate merge să asiste la slujba religioasă.

După întoarcerea de la biserică, urmează ospăţul cu mâncăruri tradiţionale, cu cozonac, după care urmează o întrecere de spart ouă. A doua zi de Paşte, fetele se pregătesc cu mâncare, ouă roşii şi prăjituri în aşteptarea băieţilor care vin la stropit.

Ei stropesc fetele cu parfum sau cu apă. Apoi se adună toţi acasă la unul din membrii grupului unde sunt serviţi cu bunătăţi: mâncare, prăjituri, ouă roşii şi lichior de ouă. Tot grupul merge apoi la Bal care este prima petrecere de după ieşirea din postul Paştelui. Sfârşitul primăverii este marcat de sarbatoarea de 1 Mai care se numeşte în unele zone „Mai Al”, în altele „Mai Alis” sau „Mai Baum”.

În această zi, care încheie seria de tradiţii şi obiceiuri de primăvară la germani, se merge la pădure cu Fanfara. Aici se face grătar şi se bea bere. Se înalţă apoi şi un pom care este împodobit cu panglici colorate, în vârful lui prinzându-se o coroana de brad, şi care ramâne în centrul localităţii până la venirea toamnei. Rusaliile sau Sărbătoarea Sfântului Duh este punctul culminant al tradiţiilor anuale. În această noapte băieţii fac tot felul de farse (scot din ţâţâni şi ascund porţile caselor, desfac în bucăţi carele şi le montează la loc pe acoperiş, iar dimineaţa fiecare se grăbeşte să ajungă primul pe câmp pentru a nu fi declarat „Leneşul Rusaliilor”.

Material realizat de Forumul Democratic German pentru siteul Consiliului Judetean Tulcea

Manastirea Cerbu (judetul Tulcea)

Mănăstirea Cerbu este situată între Ciucurova şi Topolog, într-un cadru natural de o mare frumuseţe. Mănăstirea poartă hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Ca amplasament, mănăstirea este situată  pe un platou înconjurat de păduri şi culmi de deal cu o vegetaţie specifică Dobrogei.  Pictura exterioară, realizată pe o nişă a faţadei vestice, o reprezintă pe Maica Domnului înălţând rugi spre cer. Scenele religioase reprezentate pe catapeteasma bisericii sunt impresionante.

În perfectă armonie cu planul bisericii, imitând liniile simple ale construcţiei, s-a ridicat, din piatră şi lemn, clădirea chiliilor. Pe dealul din faţă este înfăţişat, în miniatură, drumul Golgotei. Cele 9 opriri ale lui Isus purtând crucea în spate sunt simbolizate prin 9 troiţe unde credincioşii aprind lumânări. Urcând pe drumul ce şerpuieşte printre cele 9 construcţii, ajungi la capela din vârful dealului. De aici se deschide o panoramă a mănăstirii şi a împrejurimilor.

Relieful judetului Tulcea

Relieful judeţului Tulcea se caracterizează prin existenţa a două unităţi fizico-geografice distincte: una mai înaltă, în partea central-vestică, în cadrul căreia se întâlnesc elemente ale celui mai vechi relief de pe teritoriul României (respectiv unităţi de orogen vechi, hercinic/kimmeric), şi alta mai joasă şi mai nouă (din Cuaternar), în N, NE şi E, respectiv lunca şi Delta Dunării, precum şi nordul Complexului Lagunar Razim-Sinoe. Unităţile mai înalte de relief sunt dispuse în trei mari subunităţi paralele, ocupând aprox. 32% din teritoriul judeţului: subunitatea nordică este constituită din Munţii Măcinului (cei mai vechi munţi din România), tociţi, cu altitudine max. de 467 m (vf. Ţuţuiatu sau Greci), Podişul Niculiţel şi Dealurile Tulcei; subunitatea centrală, extinsă între Dunăre (la V) şi lacul Razim (la E), este reprezentată prin Podişul Babadag, iar subunitatea sudică coresunde compartimentului nordic al Podişului Casimcea, făcând parte integrantă din Podişul Dobrogei Centrale, constituit predominant din şisturi verzi prepaleozoice în fundament (care apar adeseori la suprafaţă) peste care se află depozite jurasice şi cretacice. Regiunile joase de relief, extinse pe aprox. 62% din teritoriului judeţului Tulcea, includ Delta Dunării, cea mai nouă formaţiune de relief a României, aflată în plină evoluţie, lunca Dunării, situată la periferiile de V şi N ale judeţului precum şi prin câmpia aluvială din preajma lacului Razim. Energia reliefului tulcean este foarte mică, variind între 0 m la nivelul Mării Negre (Sfântu Gheorghe) şi 467 m altitudine în Vf. Ţuţuiatu (altitudinea maximă a judeţului Tulcea). În cadrul Podişului Babadag (parte componentă a Dobrogei de Nord) se remarcă o importantă linie de falie, între Peceneaga (la NV) şi Camena (la SE), care separă Podişul Dobrogei de Nord de Podişul Dobrogei Centrale.

Suprafeţe pe forme de relief :
a. Dealuri şi podişuri                        3722,4 kmp
b. Zone montane                               433,4 kmp
c. Zone de luncă şi  Delta Dunării      4343,2 kmp

Mănăstirea Dinogetia (Garvan, Tulcea)

Mănăstirea Dinogetia este o mănăstire de călugări cu viaţa de obşte. Este situată în localitatea Garvăn, comuna Jijila, pe un mal în apropierea DJ 251. În prezent există o bisericuţă mică şi chilii. Mănăstirea poartă hramul Izvorul Tămăduirii şi are o istorie recentă, construcţia începând în anul 2008, în prezent existând o bisericuţă mică şi chiliile. Se preconizează ca pe viitor să se construiască o biserică şi dependinţe noi. Comunitatea de călugări este hotărâtă să ducă la bun sfârşit ceea ce şi-au propus. În apropierea mănăstirii se află ruinele vechii cetăţi Dinogetia.

Grecii din Tulcea. Oamenii si obiceiurile lor

Prezenţa unor puternice comunităţi proto-greceşti pe actualul teritoriu al României este atestată începând cu secolul al VII-lea î.Hr. pe ţărmul vestic al Mării Negre, odată cu începutul marii colonizări greceşti, care s-a extins pe coastele întregii Mediterane. Ionienii din Milet au înfiinţat la Marea Neagră colonia Istros, denumită mai târziu Histria. După aproximativ un secol, dorienii din Heracleea Pontica au înfiinţat oraşul Calatis, iar milesienii s-au aşezat pe spaţiul oraşului Constanţa de astăzi, întemeind cetatea Tomisului. Aceste colonii greceşti au acumulat bogăţii şi au prosperat, devenind puternice şi strălucitoare centre spirituale, locuitorii lor întreţinând relaţii excelente cu populaţia autohtonă, care le-a apărat de invaziile hunilor şi avarilor.

Ulterior, în timpul existenţei Imperiului roman şi apoi a celui bizantin, prezenţa unui element grecesc în graniţele de astăzi ale României este mai puţin vizibilă, fără a lipsi însă cu desăvârşire. Lucrurile s-au schimbat destul de mult în Evul Mediu şi îndeosebi începând din secolul al XVII-lea când Poarta Otomană va decide să guverneze Ţara Românească şi Moldova prin intermediul unor slujbaşi aleşi special dintre grecii din Fanar (cartier al Constantinopolului). Moştenitori ai patrimoniului spiritual bizantin, cultivaţi şi bogaţi, fanarioţii vor juca un rol important – uneori contradictoriu – în istoria Ţărilor Române.

În România Mare, după 1918, comunităţile elene erau extrem de puternice. Grecii aveau şcolile lor, bisericile, cinematografele, lăcaşele de ocrotire socială, bănci proprii. Toleranţa autorităţilor şi a românilor simpli era maximă, între români şi greci nefiind cunoscute în istorie conflicte de nici un fel. Grecii sunt un popor demn, ambiţios, credincios. Oamenii reuşesc să treacă peste diferenţele dintre ei când e vorba de o cauză comună. Îi ajută Biserica, numărul lor mare (peste 7 milioane trăiesc în afara graniţelor naţionale), mândria şi educaţia.
Una dintre vechile comunităţi de greci din Romania se află în satul Izvoarele, de lângă Tulcea, stabilită în urmă cu două sute de ani. Oamenii de aici şi-au păstrat frumuseţea obiceiurilor aduse din Grecia, dar au şi împrumutat din tradiţiile românilor şi ale vecinilor bulgari. Au nume româneşti, vorbesc greceşte, iar costumele populare seamănă mult cu cele din Bulgaria. De la bulgari ei au adoptat obiceiul numit „udatul mirelui” (băieţii abia căsătoriţi sunt băgaţi cu capul la uluc) sau „ziua babei” – zi în care femeile fac ce poftesc şi petrec până dimineaţa, fără bărbaţi. Au mai rămas puţine obiceiuri greceşti, printre care „Dragomanul” când,     de Sfântul Ion, flăcăii intră cu calul frumos împodobit chiar în casa fetei iubite, oferindu-i vorbe dulci şi colaci împletiţi ca semn al dragostei. Un alt obicei grecesc este cel de Florii, la „Lăzărel”, când fetele de până la 16 ani cântă şi primesc ouă, bani, făină, şi la final rostogolesc sita, pentru ca vara să fie bogată. De „Horhumbal” băieţii se întrec în a face focuri mari pe dealuri, iar la „Elefterio”, femeile torc şi stau la poveşti în jurul unei gropi plină de jar.

Obiceiurile de Paşti sunt ecoul tradiţiilor vechi greceşti pe care religia creştină le-a acceptat şi pe parcursul timpului şi le-a însuşit. Acestea alcătuiesc o verigă vie de legătură între trecut şi prezent.
Perioada sărbătorilor de iarnă în Grecia începe în ajunul Crăciunului şi durează până la Bobotează. În aceste 12 zile (Cele 12), numeroase tradiţii, nu o dată proprii diferitelor zone, sunt celebrate pe tot întinsul Greciei. Aceste tradiţii sunt rezultate din contopirea sărbătorilor creştine clasice cu cele păgâne, pe care creştinismul a încercat în zadar să le desfiinţeze. Astfel, pentru a oferi satisfacţie fie şi în parte acelei părţi a populaţiei (în parte agricolă) înrădăcinată în vechile credinţe, sfinţii au luat locul eroilor şi ai zeilor, îndeplinind chiar şi activităţi atribuite acestora din urmă.
Costumul grecesc prezintă aceleaşi caracteristici cu ale costumului bulgăresc. Identificăm aceleaşi elemente care amintesc de influenţa balcano-orientală: brâu, zale, salbele din monede turceşti. Este de menţionat prezenţa în costumul tradiţional, ca piesă cu valoare ritualică a unei legături de cap numită „bulul”. Acest costum se poartă încă în zilele de sărbătoare, în ceremonialul unor obiceiuri („Lăzărelul”, „Ziua babei”).