Biserica cu Ceas este una din cele mai importante obiective turistice din Tulcea, și implicit una din cele mai fascinante obiective religioase din Dobrogea.
Descoperă “Biserica cu ceas” din Tulcea

Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe”, Tulcea, numită „Biserica Bulgărească” sau „Biserica cu Ceas”
Între anii 1830-1840, la venirea primului val de colonişti bulgari din sudul Basarabiei, comunitatea nou constituită ridică o mică biserică din lemn, care va fi distrusă destul de repede de inundaţii (terenul corespunzând actualului Parc Piaţa Nouă era ocupat de un ghiol, şi zona dintre acesta şi faleză era frecvent lovită de inundaţii; nu a fost complet asanată decât în preajma Primului Război Mondial).
În anul 1857 se construieşte actualul edificiu al bisericii pentru comunitatea mărită de sosirea unui nou val de imigranţi, cu puţin înainte de războiul Crimeei. În curtea bisericii au fost construite doua şcoli – una între 1859-1862 (Gimnaziul Bulgăresc), azi demolată, cealaltă între 1881-1882 (Şcoala Naţională Bulgară de fete), care mai există şi azi, la nord de biserică. Biserica a fost reparată şi consolidată în anul 1897. Pictura interioară datează din 1927.
Vrei excursii in Delta Dunarii?

Dacă vrei excursii in Delta Dunarii, te invităm ca ne contactezi dacă vrei să ai o experienta de 5 stele și să vezi pelicani, egrete si alte specii in Rezervatia Deltei Dunarii.
Noi suntem foarte aproape de Tulcea, si vei putea să te bucuri de excursii in Delta Dunarii dar si sa mănânci cât poți la restaurantul nostru in aer liber.

Dacă vrei excursie catre Letea, Sulina, Caraorman sau altă locație din Delta Dunării, echipa noastră organizează astfel de excursii, și ne puteti contacta AICI.
Dacă vrei să mănânci bine, chiar feluri traditionale și să ai și cazare, te invităm să descoperi Restaurantul Marinarul.
Dacă vrei să vezi si alte obiective turistice, te invităm să arunci o privire AICI.